Lecții de viață învațate din Salsa
Partea 1

Mă gândeam cu nostalgie zilele trecute despre ani mei de salsa. A început ca o simplă curiozitate, apoi a crescut în mine într-o clipă, transformându-se într-o pasiune reală de aproximativ 5 ani.

Așa cum mă gândeam la acele momente uimitoare, am început să realizez lecțiile de viață pe care dansul mi le-a oferit de-a lungul timpului. În timp ce degetele mele fugeau pe tastatură, am fost pur și simplu uimită de cum îmi venea în minte lecție după lecție pe care am învățat-o din salsa, și cât de ușor și plăcut a fost să fac această listă.

Dansatorii devin buni făcând o mulțime de lucruri în mod diferit. Mai jos sunt 22 de lucruri mai puțin frecvente pe care le fac și motivele pentru care ar trebui să le faci și tu.

1. Abilitățile pot fi învățate, dacă ești dispus să depui efortul necesar

Îmi amintesc prima petrecere la care am participat și am fost pur și simplu fermecată de dansatorii pe care i-am văzut și am fost convinsă că eu nu voi reuși niciodată să dansez ca ei. Însă apoi m-am ambiționat și am mers la toate cursurile, chiar și la câteva festivaluri și congrese și am ajuns la nivelul acelor dansatori, ba chiar am participat la câteva show-uri și competiții.

De fiecare dată când îmi amintesc de acea noapte, zâmbesc și îmi spun "Vezi că nu a fost imposibil?!"

2. Urmarea ("following") este la fel de importantă ca și conducerea ("leading")

În dans mereu a existat un leader și un follower care se completează, altfel nu ar exista echilibru și unitate. La fel e și în viață, nu poți avea lideri dacă nu există oameni care să îi urmeze, la fel cum nu e bine să existe doar oameni care să urmeze dar să nu aibă pe cine să urmeze, pentru că ar fi haos.

Nu încerca să preiei conducerea când nu ești făcut pentru asta.

3. Puțin curaj te duce departe

Dacă stai singur într-un colț sunt șanse să te împrietenești mai bine cu scaunul și să pierzi ocazia să cunoști niște oameni minunați și să progresezi. Dansatorii au înțeles acest lucru și din acest motiv în lumea salsa se încurajează ca femeile să invite și ele bărbații la dans, nu doar invers. Chiar dacă uneori primești un răspuns negativ, nu e nici un motiv să te descurajezi să continui, zâmbește și pleacă mai departe bucurându-te de următorul dans.

În afara dansului, acel strop în plus de curaj înseamnă să profiți de oportunitățile care ți se ivesc în cale în ciuda micilor sau marilor eșecuri pe care ai putea să le experimentezi. Înseamnă să îți creezi propriile circumstanțe în cazul în care ele nu există, și asta înseamnă să vezi mai departe de toate temerile tale, în tărâmul minunat al beneficiilor dulci care te așteaptă odată ce ești capabil să depășești unele obstacole imaginare și doar să faci primul pas.

4. Ai nevoie de un instructor bun care să te inspire, pentru a putea să progresezi

Există un anumit nivel la care poți să ajungi de unul singur, fără ghidarea unui instructor.

La fel e și în viață, pentru a-ți ușura drumul și să realizezi lucruri extraordinare ar trebui să îți găsești un mentor care să te inspire. Un mentor care a ajuns deja acolo unde vrei și tu să ajungi și care îți poate spune pașii pe care trebuie să îi faci să ajungi acolo.

5. Ieșirea din zona ta de confort poate fi plină de satisfacții

Da, poate fi intimidant și greu să ieși din zona ta de confort și să experimentezi lucruri noi, în special pe cont propriu. Dar dacă îți dai un mic impuls, s-ar putea să fii surprins de frumusețile ascunse pe care viața le are de oferit, aventurile care ți-ar putea dezvălui noi orizonturi, și toată distracția pe care o ai de-a lungul drumului.

Nici nu vreau să îmi imaginez câte aș fi pierdut dacă nu aș fi început cursurile de salsa:

... Amintirile uimitoare pe care le am datorită dansului,

... Prieteniile extraordinare de care încă mă bucur,

... Capacitatea de a asculta cu adevărat muzica și să îi înteleag subtilitățile,

... Libertatea de a mă lasă pur și simplu în voia muzicii și a partenerului pe ringul de dans și bucuria sinceră a acelui moment,

... Grația pe care am câștigat-o de-a lungul anilor și echilibrul pe care mi l-am dezvoltat,

... și mândria cu care pot acum afirmă ferm "Pot dansa salsa, baby !!"

Lista este mult mai lungă, dar probabil îți imaginezi asta deja!

Partea 2

6. Stilurile evoluează și trebuie mereu să înveți

Chiar dacă faci toate modulele de la începători la avansați și ți se pare că e suficient, e suficient doar pentru o perioadă, dar după o vreme dansatorii mai noi vin cu mișcări noi, cu figuri noi și ies în evidență pe ringul de dans, abilitătile celorlalți evoluează, poate chiar apar stiluri noi de dans și e bine să înveți mereu să ții mereu pasul cu evoluția. Dacă nu vrei să fii dat la o parte și depășit de ceilalți dansatori trebuie să lucrezi mereu să îți îmbunătățești stilul și abilitățile.

Aceasta este o lecție valoroasă și în viața de zi cu zi. foarte mulți oameni se opresc din învățat după ce au ieșit de pe băncile școlii, se opresc din citit și din învățat lucruri noi, altele decât cele de bază necesare pentru a-și face activitatea principală. Dar în special în era noastră în care totul se schimbă atât de rapid, tehnologia evoluează într-un mod amețitor, noi industrii apar de la o mică idee, nu îți permiți să nu ții pasul!

Așa că încearcă să înveți în fiecare zi măcar câte un lucru mic!

7. Cea mai frumoasă fată nu este întotdeauna cea mai bună sau populară

Inevitabil, aspectul joacă un rol important în a fi observat pe ringul de dans - păr frumos, vestimentație amețitoare, pantofi care fac cu ochiul, un zâmbet mare mare (indispensabil !!), o față frumoasă...

Dar o dată ce ai călcat pe ringul de dans nu poți să ajungi prea departe fără abilitățile potrivite. Frumusețea nu te ajută să te învârti, pantofii sclipitori nu îți ghidează pașii, o rochița vaporoasă nu poate ascunde mișcările stângace. În final totul se reduce la exercițiu și dedicare.

Amintește-ți că imaginea nu compesează pentru lipsa abilităților, pur și simplu înfrumusețează funndația construită pe ele.

8. Bunele maniere sunt importante, dar respectul este esențial

Ringurile de dans pot fi aglomerate, coturi și tocuri pot să zboare, ego-urile pot lovi...este vital să ne adaptăm conduita bazându-ne pe împrejurimile unui anumit moment.

În cazul în care te aflii în mijlocul unui ring de dans plin, ține un ritm mai ușor, redu amplitudinea mișcărilor tale, fii atent la cei din jurul tău, cere-ți scuze dacă din greșeală lovești pe cineva, protejează-ți partenerul (asta e valabil în mod special pentru bărbați) și pur și simplu urmează regulile nescrise ale dansului social.

Respectul te răsplătește pe termen lung, îți menține conștiința împăcată și atrage respectul celorlalți! Așa că exersează-l mereu că să îți faci din asta un obicei!

9. Să îi ajuți pe alții să crească

Pe ringul de dans, dansatorii pot întâlni trei tipuri de parteneri:

- mai avansați decât ei, care i-ar putea ajuta să crească, dacă aceștia doresc acest lucru

- același nivel ca ei, caz în care partenerii se pot ajuta reciproc să crească

- mai începători decât ei, care ar putea beneficia cu adevărat de experiența lor

Să ne oprim la al treilea tip de parteneri întâlniți pe ring.

În cazul în care dansatorii sunt invitați de un astfel de partener, cel mai frumos lucru ar fi să lase ego-ul lor la o parte, să se abțină de la "datul ochilor peste cap" și să accepte invitația cu un zâmbet cald. Doar făcând asta acești dansatori le dă partenerilor mai începători un strop de încredere, fără să menționăm cât de mult pot să crească cu ajutorul lor.

Alteori, inițiativa ar putea sa vină direct de la dansatorii noștri, prin invitarea partenerilor mai puțin experimentați să danseze. Beneficiile sunt la fel ca înainte, dacă nu există o agendă ascunsă în spatele invitației, pentru a se lăuda cu abilitățile lor și a face show - pentru asta e un mare NU !!

În toate cazurile, a ajuta oamenii mai puțin experimentați sau mai puțin norocoși decât tine este un mare indicator al caracterului cuiva, spune multe despre valorile de bază ale unei persoane.

10. Uiți de oboseală atunci când ești pasionat și faci ceea ce îți place

Imaginează-ți asta: e vineri seară, tocmai ai ieșit de la birou și e destul de târziu (19:00-20:00 mai mult sau mai puțin), după o săptămână plină de lucru. Ești obosit, ești somnoros și cel mai probabil ai fantezii despre patul tău călduț, relaxându-te cu o carte bună și o cană de ceai.

Asta îmi imaginăm și eu înainte să încep salsa! Dar acum, în loc de fantezii despre o noapte liniștită în interior, nu mai pot aștepta să îmi iau pantofii de dans și să zbor la petrecerea de salsa săptămânală. Este incredibil câtă energie și entuziasm mai am după o noapte întreagă pe ringul de dans! S-a întâmplat de mai multe ori să merg la somn la răsăritul soarelui, udă leoarcă de la faptul că am dat totul pe ringul de dans, abia simțindu-mi picioarele, dar cu adevărat mulțumită și chicotind de bucurie.

Am fost atât de pasionată de dans, că oboseala și durerea pur și simplu dispăreau, lăsând loc doar pentru o fericire pură, bucurie și vitalitate.

Asta se întâmplă atunci când găsești ceva cu adevărat uimitor, care are puterea de a aprinde focul în tine și te stimulează să depui efort neobosit cu mare bucurie.

Partea 3

11. Ai nevoie prima dată să înveți pașii de bază

Am văzut foarte mulți dansatori nerăbdători care sunt dornici să se alăture celor din grupul de avansați doar de dragul de a se numi avansați, chiar dacă asta înseamnă să sară peste învățarea pasului de bază. Ei abia așteaptă să învețe figuri complicate, dar nu reușesc nici măcar să asculte bine muzica sau să fie siguri pe niște figuri simple.

Începe de jos și construiește o fundație puternică, indiferent de domeniul ales. În acest fel poate să pară că durează prea mult timp, dar cu răbdare, aprofundând cunoștințele vei fi răsplătit în cele din urmă.

12. Nu ai nevoie de alcool pentru a te distra

Nu am fost niciodată împătimită a băuturii, dar colegii mei din salsa mi-au întărit convingerea că poți să ai parte de distracție fără să îți umpli corpul de alcool și că poți să fii incendiar pe ringul de dans doar cu apă plată. Și chiar poți face asta mai bine decât umblând cu Johny Walker după tine sau având compania Absolută într-o Vodka Orange. Mișcările sunt mai clare, mai fine, fără un zâmbet idiot - ce poți cere mai mult? :)

Deci dragi prieteni, concluzia e simplă! Bucurați-vă de viață treji, veți simți mai bine savoarea vieții și în același timp vă veți aminti de toate momentele stupide, nebune, minunate pe care le-ați făcut! În final fiecare astfel de moment te modelează și te ajută să fii TU cel de azi!

Nu bea și dansa în același timp! Nu bea și suna la telefon pe șeful sau pe ex-ul tău : P! Nu bea și conduce!

13. Uneori, ai nevoie doar să faci freestyle

Dacă joci prea mult după reguli, și urmezi aceiași pași, faci aceleași mișcări vechi, sunt șanse mari să te plictisești la un moment dat, și s-ar putea, de asemenea, să îți plictisesti partenerul în acest proces.

De aceea, fiind un pic jucăuș și creativ poți să ieși din "necazuri". Folosește-ți imaginația, simte muzica, adu propriile mișcări și pur și simplu fă freestyle mai departe!

Nu trebuie neapărat să încalci regulile, pur și simplu indoaiele suficient de mult pentru a ieși în evidență și pentru a-ți dezvolta propria semnătură. Vei putea pune "liber" în libertate, în timp ce îți construiești de asemenea un stil unic, doar al tău.

14. Dansează ca să exprimi, nu pentru a impresiona

Când dansezi cu inima, condus de plăcerea autentică de a dansa, partenerul tău va simți asta și se va bucura mai mult de compania ta pe ringul de dans. Oamenii din jur vor observa, și îți vor admira în primul rând pasiunea, mai degrabă decât tehnica și multitudinea de mișcări, și vei simții și tu pasiunea prin bucurie, muzică și avalanșa de emoții care va trece prin tot corpul tău.

Dansează / trăiește / acționează cu încredere, dar nu devenii îngâmfat și nu o face pentru a te da mare!

15. Nu e nevoie să fii acasă că să te simți ca acasă

Când cunoști majoritatea oamenilor dintr-o comunitate, când nu te cuprind grijile la fiecare pas pe care îl faci neînsoțit, când ești întâmpinat de o grămadă de îmbrățișări și tone de zâmbete de la chipuri familiare, când nu te simți rușinat și complexat că ai făcut un pas greșit sau nu ți-a ieșit perfect o anumită mișcare....atunci e momentul în care te simți cu adevărat ca acasă, parte dintr-o mare familie fericită!

Le mulțumesc tuturor prietenilor mei salseros și salseras, care m-au făcut să mă simț așa de-a lungul anilor! Prin urmare am niște amintiri cu adevărat frumoase!

10 filme excelente pe care toți dansatorii ar trebui să le vadă

Filmele de dans sunt un aspect inexplicabil de popular al zilelor noastre. Este dificil de explicat felul în care acestea prind la public. Majoritatea tind să reia poveștile, iar actorii nu joacă extraordinar. Când iei în considerare oamenii care sunt interesați în mod activ de dans, se pare că aceștia ar trebui să reprezinte o foarte mică nișă demografică, una care ar putea sprijini greu zeci și zeci de filme.

Dar din anumite motive, aceste filme au prosperat. Suntem captivați de abilitățile pe care vedetele le posedă, dorind să nu fim genul de oameni care se împiedică de propriile șireturi. Iar pentru cei dintre noi care au o formare în dans, aceste tipuri de filme au ceva în plus care le fac atrăgătoare. Este o oportunitate să vezi dansatorii profesioniști la lucru având ca bonus o poveste cu care cel mai probabil te poți identifica.

La fel ca oamenii cu pregătire în muzică care sunt încântați să vadă care dintre actorii lor preferați pot cânta de fapt o melodie, este foarte interesant și distractiv pentru dansatori să vadă actori care au o combinație unică de mișcări și ritm.

10. Center Stage

Center Stage

Jocul actorilor nu este foarte bun în acest film. Dar vrei să știi de ce? Pentru că filmul este făcut aproape exclusiv cu dansatori profesioniști. Center Stage a adunat un grup impresionant de balerini din American Ballet Theater, patinatori olimpici (rusul medaliat cu aur Ilia Kulik a jucat adorabilul Sergei), precum și mai mulți actori cu experiență semnificativă în dans, inclusiv Zoe Saldana și Shakiem Evans. În mod ironic, Susan May Pratt, care joacă rolul celei mai avansate dansatoare la Academia de Balet american, este singura actriță cu nici o pregătire formală de dans.

Rezultatul este un film cu o intrigă slăbuță ca o foaie de hârtie și spectacole dubioase, dar secvențe de dans absolut fantastice. Puține filme sunt capabile să descrie lumea baletului reală, dar Center Stage reușește. Povestea se învârte în jurul drumului unei fete care a fost acceptată la cea mai prestigioasă școală de balet din țara, și este hotărâtă să intre în companie în ciuda lipsei formei perfectă. Mai mult decât orice altceva, se prezintă tot ceea ce balerinele sunt dispuse să facă pentru a reuși, și din acest motiv, pentru mulți dansatori acest film a atins un punct senibil.

9. Step Up

Step Up

Trebuie să le mulțumim celor de la Step Up pentru că l-au lansat pe Channing Tatum în lumea filmului (indiferent dacă considerați asta ca fiind un lucru bun sau unul rău). Acesta a fost primul film în care a avut ocazia să fie personajul principal și a dat naștere uneia dintre cele mai mari francize de filme de dans făcute vreodată. Producătorii insistă să scoată filme Step Up după Step Up, chiar dacă Tatum a plecat de mult. Dar nici unul dintre următoarele filme nu se apropie de original, care a spus vechea poveste a unui dansator de stradă care a întâlnit o dansatoare cu formare în dans, privilegiată, întâlnire ce determină succesul lor viitor. Frecvent, elementul principal din filmele de dans care le face să se diferențieze de celelalte este stilul de dans pe care îl aleg să îl evidențieze. Step Up este unic prin faptul că în loc să se concentreze pe mai multe forme tradiționale de dans, cum ar fi baletul sau dansul sportiv, explorează stiluri noi care sunt la început în obținerea respectului și a legitimității ca o artă de sine stătătoare.

8. Black Swan

Black Swan

Un film cu Natalie Portman într-o performanță premiată cu Oscar. Black Swan transformă baletul tradițional în ceva radical și revoluționar. Portman joacă rolul unei balerine obsesive, a cărei stare mentală este la marginea rațiunii pentru o mare parte a filmului. Nina, este personajul care întruchipează stereotipul dansatoarei cu o tehnică perfectă însă fără nici o emoție, completată de o mamă arogantă care o împinge prea tare de la spate.

În acest film găsești toate lucrurile pe care suntem obișnuiți să le vedem în lumea baletului, gelozia, competitivitatea și multă dramă, dar Black Swan merge mult mai departe cu toate acestea. Se intră într-un teritoriu cu adevărat subversiv, cu relații sexuale ciudate, halucinații, și o prăbușire completă a realității.

Black Swan ia domeniul dansului, care necesită atât de multă tenacitate mentală pentru ca oamenii să reușească, și creează un film psihologic de groază care este influențat în mod semnificativ de "Dublura" lui Dostoievski.

7. Mad Hot Ballroom

Mad Hot Ballroom

Mad Hot Ballroom este o abordare revigorantă a problemei de a încerca să introduci tinerii în lumea ocazional sufocantă a dansului sportiv. Este un documentar despre un program în care se predă dans sportiv tinerilor din școlile publice din orașul New York, cu scopul final de a participa la o competiție de dans. Talentul lor brut și dorința lor de a învăța este o sursă de inspirație, și ne amintește ce lucruri extraordinare se pot face cu efort și determinare.

Este cu siguranță o abordare neconvențională, dar în mod incontestabil eficientă. Elevii de clasa a cincea implicați în program învață tango, foxtrot, swing, rumba, merengue. Pe măsură ce elevii explorează lumea dansului, vom afla mai multe despre viața lor, atât la școală cât și acasă, ceea ce ne permite să vedem un grup de preadolescenți uimitor de maturi, uniți de interesul lor în dans.

6. The Red Shoes

The Red Shoes

Red Shoes este un film clasic din 1948 despre o tânără dansatoare de balet, Vicky, la începutul unei cariere promițătoare. În acest film există un schimb de replici celebre care este pe placul dansatorilor, atunci când conducătorul companiei de balet întreabă: "De ce vrei să dansezi?", iar Vicky răspunde: "De ce vrei să trăiești?" impresarul spune: "Ei bine, nu știu exact de ce, dar ... trebuie.", iar Vicky spune," Acesta e și răspunsul meu."

Când relația ei secretă cu coregraful companiei de dans este descoperită, Vicky este forțată să aleagă între cariera de dans și dragostea vieții ei. Frumos și interesant, acest film este bazat pe o poveste a lui Hans Christian Anderson, despre o fată ce primește o pereche de pantofi roșii de la un carnaval care o obligă să danseze încontinuu, indiferent unde se duce sau ce face. Atunci când în cele din urmă ea își dă jos pantofii, moare. Asta demonstrează pasiunea și devotamentul pe care majoritatea dansatorilor îl au pentru munca lor, într-un mod artistic și emoționant. Șaizeci de ani mai târziu, The Red Shoes încă rezonează cu publicul.

5. Billy Elliot

Billy Elliot

Un tânăr băiat sensibil dintr-un oraș industrial dur din nordul Angliei, aflat în vremuri grele din cauza grevei minerilor, nu pare ingredientul potrivit din care sunt făcute filmele despre dans. Jamie Bell joacă uimitor de matur rolul unui tânăr adolescent care descoperă că are un potențial neexploatat ca dansator, și care luptă împotriva familiei lui pentru a-și urma visul. Cei mai mulți dansatori se pot referi la dans ca la un refugiu emoțional, lucru pe care Billy îl întruchipează pe tot parcursul filmului.

În timp ce este la o audiție pentru o școală de elită a artelor, el se luptă să își pună emoțiile în cuvinte. Când dansează, e ca energia electrică - nu se gândește că tatăl lui e fără loc de muncă sau la faptul că mama lui a murit, sau la griji despre ce crede toată lumea despre el, având în vedere faptul că toată lumea din orașul său consideră că dansatorii de sex masculin sunt prea sensibili și nu consideră dansul potrivit pentru băieți. Este magie pură și bucurie pe fața lui când dansează, și este captivant să îl privești.

4. Footloose

Footloose

Footloose cuprinde atmosfera anilor '80 mai mult decât toate filmele despre anii 1980. Un adolescent urban din Chicago trebuie să se mute cu mama lui într-o comunitate agricolă mică, probabil undeva în vestul mijlociu american. A spune că această mutare este pentru Ren o ajustare, e o afirmație modestă. Acest oraș pare unul apus (cu locuri unde e foarte clar că oamenii de culoare nu sunt bine veniți pentru a rămâne peste noapte), dar cel mai rău dintre toate, e faptul că nu există deloc dans. Dansul a fost interzis în orașul Bomont, din cauza unui preot prea zelos și o tragedie care l-a implicat pe fiul său ce conducea în stare de ebrietate după o seară de dans.

Desigur, Ren nu este pregătit să trăiască într-un loc în care numerele lui de dans sunt interzise, așa că își canalizează rebeliunea lui de adolescent pentru a înlătura acestea restricție nedreaptă. Prin puterea transformatoare a muzicii și a dragostei de adolescent, el reușește să îi convingă pe cei ce se opun dansului să le permită elevilor de liceu un bal cu dans. Și oricât de clișeu ar suna, este un clasic. Este datat? Fără îndoială. Dar este, de asemenea, o capsulă a timpului fermecător de distractivă prin care generațiile viitoare vor defini începutul anilor 1980? Absolut.

3. Saturday Night Fever

Saturday Night Fever

De îndată ce-l veți vedea pe John Travolta avansând pe stradă cu o cutie de vopsea pe ritmurile Bee Gees, știi că acesta este o stea în devenire. Tony este un dansator ambițios, care frecventează Studio 54 și toate celelalte cluburi importante din orașul New York, în timpul erei disco.

Saturday Night Fever, de asemenea, încearcă să fie un film oarecum curajos care prezintă viața reală din acea perioadă de timp (Brooklyn-ul în 1970 a fost destul de dur, cum a fost restul orașului la momentul respectiv), dar haideți să recunoaștem, filmul se axează în principal pe dansul, părul, costumele și muzica de atunci.

În timp ce disco-ul era deja un fenomen cunoscut în cultura populară din acel moment, Saturday Night Fever cimentează această reputație în istorie, în special cu privire la sub-cultura specifică ce a apărut în jurul lui. Oamenii încă imită mișcările lui Travolta din acest film, care de fapt capturează un stil care a fost unic în timpul său.

2. The Full Monty

The Full Monty

Acest film nu este despre stripperi, dar e destul de aproape. The Full Monty este povestea unui grup de muncitori dintr-un oraș industrial din nordul Angliei. Aceștia sunt concediați, iar stima lor de sine este la pământ. Dar ei dau peste o idee de a face niște bani în plus - dansând la un club de striptease. În drumul lor nu au de gând să se oprească de la nimic, astfel aceștia vor fi expuși în fața întregii lor comunități (cei care merg la cluburi de striptease masculin, oricum).

Sigur, ei nu sunt exact tipul Chippendales, dar stângăciile lor trec în teritoriul adorabilului, și vei ajunge să îi încurajezi de-a lungul întregului film. Pierderea locului de muncă este ceva incredibil de deprimant pentru cei mai mulți oameni, în special pentru bărbați, și este minunat să îi vezi cum găsesc o modalitate de a avea din nou o părere bună despre ei (prin puterea dansului).

Coregrafia este hilară, iar ei reușesc să găsească o cantitate uriașă de demnitate și de eliberare în ceva ce este în mod normal privit ca fiind degradant.

1. Dirty Dancing

Dirty Dancing

Cum Ryan Gosling ne-a arătat în filmul Crazy Stupid Love (și Romain Duris în Heartbreaker), nici o fată nu poate rezista unei coregrafii din Dirty Dancing, în special mișcărilor lascive. Patrick Swayze întruchipează un bărbat masculin și foarte seducător, Johnny, cu rutine de dans, care vor avea ecou în eternitate. Există o mulțime de motive pentru care acest film a fost favorit de multe generații. Pe de o parte pentru că este atât de ușor pentru noi să ne punem în locul lui Baby, să ne identificăm cu ea când descoperă o lume nouă complet diferită de cea cu care era obișnuită. Pe de altă parte, există o chimie extraordinară între Jennifer Grey și Patrick Swayze, în ciuda faptului că cei doi actori nu se suportau pe platou.

Dar să fim sinceri - filmul este atât de agreat în special datorită dansului. Coregrafii iconice, pline de energie și bucurie care te fac să vrei să te ridici și să dansezi în jurul camerei, sau te face să iei în considerare ideea de a lua lecții de dans latino. În ceea ce privește calitatea și impactul cultural, Dirty Dancing este un Kane Citizen al filmelor de dans.

20 de lucruri pe care dansatorii buni le fac diferit

Cu toții ne uităm cu admirație la dansatorii foarte buni pentru că este important pentru noi să avem modele.

Dar cum au ajuns așa de buni? Nu este magie. Și nu e nici doar talent înnăscut.

Dansatorii devin buni făcând o mulțime de lucruri în mod diferit. Mai jos sunt 22 de lucruri mai puțin frecvente pe care le fac și motivele pentru care ar trebui să le faci și tu.

Dansatorii buni:

1. Depășesc scuzele pentru care nu pot exersa și evită să se plângă. Nu poți să avansezi în dans, dacă nu îți faci timp să exersezi. Acest tip de negativism doar te trage înapoi.

2. Iau muzica în serios. Dacă ai nevoie să fii convins înseamnă că nu ești pregătit să avansezi.

3. Folosesc atât oglinda cât și filmarea în mod regulat atunci când exersează. Se analizează pe video. Oh, știu că mulți se împotrivesc acestei practici. Poate fi dureros să te vezi cum arăți dansând la început, dar nu durează mult timp, iar pe termen lung această practică îți va fi de folos. Te provoc să încerci asta în fiecare săptămână timp de o lună, apoi spune-mi că nu ai reușit. Nu vei putea face asta pentru că va fi un mare succes și îți vei dori să fii încercat această practică mai devreme.

4. Ignoră persoanele cârcotașe. E imposibil să fii pe placul tuturor.

5. Învață să danseze fără un partener. Bazându-te doar pe partenerul tău ca pe o cârja nu e deloc plăcut și dansul devine greoi. Dacă te poți mișca singur pe ringul de dans, nimic nu te poate opri. În plus exersarea dansului de unul singur este surprinzător de bun pentru tine.

6. Se străduiesc să facă în mod constant noi descoperiri despre dans(mai degrabă decât să primească răspunsurile de-a gata). Aceasta este o parte esențială pentru dezvoltarea perspectivei tale unice și a vocii tale în dans. Nu fi un robot care dansează.

7. Își caută instructori/mentori cu care se conectează, care îi reprezintă și care îi împing înainte.

8. Exersează până nu mai pot. Are nevoie asta de explicație? Desigur, va trebui să faci practică de calitate, nu să exersezi fără să te gândești la ceea ce faci, complet aleator.

9. Ignoră gândurile aspre și criticile interioare. Gândurile tale critice sunt ca un copil mic care încearcă să distragă atenția de la a face lucruri valoroase. E important să încerci să le ignori.

10. Iau junghiurile și durerile în serios. Lumea noastră este plină de dansatori promițători care au ignorat leziunile lor și care nu au reușit să exceleze. Niciodată nu e prea târziu pentru a începe să-ți tratezi corpul cu repect.

11. Își dezvoltă o perspectivă și o voce unică asupra dansului. Vei avea nevoie să-ți dai seama ce înseamna acest lucru pentru tine. Eu pot spune doar că acest lucru este de obicei un proces dificil.

12. Lucrează la ceea ce e dificil. Cei mai mulți dansatori se concentrează pe ceea ce vine ușor și natural. Acest lucru este bun pentru ego-ul tău, pe termen scurt, dar mediocru pentru dansul tău. Caută și exersează mișcări și concepte care te provoacă. Asta îți oferă cele mai bune rezultate.

13. Ascultă salsa doar pentru distracție și relaxare.

14. Caută provocări în afara sălii de dans. Exercițiul nu este finalitatea. Încearcă ceea ce chiar vrei să faci! Dansează pe scenă, fă coregrafii, intră în competiții, predă, fă filmări cu dans - orice te reprezintă. Cu cât faci mai multe cu atât experiența crește și odată cu ea, încrederea in sine.

15. Lucrează mereu la îmbunătățirea condiției fizice. Un bun echilibru muscular crește abilitatea de a dansa.

16. Ignoră prejudecățile. Mai bine îți ocupi timpul lucrând la îmbunătățirea stilului tău, a dansului tău în loc să stai să îl judeci pe al altora. Cu toții avem prejudecăți, dar e indicat să le ignorăm.

17. Cred într-adevăr că pot face ceea ce își propun. Este diferența între o mentalitate fixă și un mod de gândire de creștere. Ai întotdeauna capacitatea de îmbunătățire. Gândește-te la asta și asimilează ideea; pentru că acesta este adevărul.

18. Își găsesc prieteni care îi susțin. Posibil elementul cel mai dificil din această listă. Adulții din ziua de azi își găsesc cu greu prieteni buni, nu-i așa? Și apoi există așteptările că ar trebui să fie capabil să facă totul singur. Prostii! Fiecare persoană de succes are mult sprijin de la prietenii ei. Acest lucru se aplică și dansatorilor.

19. Primesc feedback consistent și precis în timpul practicii. Partenerul, instructorul, oglinda și filmarea exercițiilor pot ajuta.

20. Se dedică. Vei face acest lucru mult timp. Continuă, chiar și atunci când devine foarte greu, și vor fi momente când va fi foarte greu.

NOTĂ: Cei mai mulți dansatori pe care i-am întrebat nu sunt 100% mulțumiți de dansul lor. Dacă ești în această tabără, evaluează-te sincer! Întreabă-te ce ai făcut bine până acum și la ce ai mai multă nevoie să lucrezi în continuare și începe acum!

Explorând Salsa: De unde a început mișcarea Salsa?

Cuvântul Salsa probabil te face să-ți imaginezi oameni care dansează și se învârt în haine viu colorate pe un ritm latino rapid. Toată lumea pare să fie familiarizată cu dansul Salsa, dar ce știm cu adevărat despre el? De unde este originar acest stil de dans latino? Din moment ce am fost curios, am decis să fac un pic de cercetare pe cont propriu.

După ce am studiat mai multe articole, se pare că nu există un singur loc din care Salsa s-a dezvoltat, dar Cuba a jucat un rol important în ceea ce este Salsa astăzi. Aceasta a fost dezvoltată prin influențe africane, spaniole, și franceze. Potrivit Salsa-Dancing-Addict.com, "Francezii care au fugit din Haiti au adus cu ei Danzonul, sau dansul popular din Anglia / Franța în Cuba. Acest dans a început să se amestece cu ritmurile africane de rumba, cum ar fi Guaguanco, Colombia, Yambú etc. Adăugat la acest mix este Son-ul poporului cubanez, care este un amestec între trubadur-ul (sonero) spaniol și ritmurile africane. Acest tip de fuziune a avut loc și în alte țări, cum ar fi Republica Dominicană, Columbia, și Puerto Rico, chiar dacă nu la același nivel și anvergură ca în Cuba."

Dansatorii devin buni făcând o mulțime de lucruri în mod diferit. Mai jos sunt 22 de lucruri mai puțin frecvente pe care le fac și motivele pentru care ar trebui să le faci și tu.

De ce anume este acest dans numit Salsa? Nu cumva salsa e un sos în care îți înmoi cipsurile? De-a lungul anilor, sensul termenului a devenit interschimbabil, și se poate referi la a adăuga aromă muzicii. Muzica cu acest tip de "aromă", "condiment", "lovitură", sau alți termeni asemănători, a fost catalogată ca muzică salsa. Salsaroots.com menționează că, "Termenul “salsa” a început să fie folosit frecvent pentru muzica latino dansabilă la începutului anului 1933, când compozitorul cubanez Ignacio Piñerio a scris piesa A‰chale Salsita." A‰chale Salsita înseamnă să "condimentăm lucrurile un pic." Este amuzant pentru că piesa este despre mâncarea americană.

Salsa-Dancing-Addict.com descrie de asemenea modul în care funcționează acest tip de dans "condimentat". "Salsa este un dans pe o muzică cu un model recurent de opt bătăi, adică două grupuri de patru bătăi. Figurile de Salsa folosesc de obicei trei pași pe patru bătăi, o bătaie fiind sărită. Cu toate acestea, această bătaie sărită este adesea marcată de un punct, o lovitură, o mișcare de corp etc

22 de moduri în care Salsa îți face viața mai frumoasă

Viața mea s-a schimbat enorm de când am început să dansez salsa, fără îndoială s-a schimbat în bine și sunt sigur că acest lucru este valabil pentru orice alt dansator.

Fie că ați ajuns la etapa în care culegeți beneficiile dansului sau sunteți în căutarea unei motivații pentru a începe să dansați, aici este o lista cu câteva din lucrurile care fac salsa atât de populară și pentru care se poate spune că dă dependență.

1. Prieteni noi: Intrarea în lumea salsa presupune intrarea într-o lume cu totul nouă. Oameni diferiți și deosebiți pe care altfel nu ai fi avut ocazia să îi întâlnești. Mi-am făcut o mulțime de prieteni salsero chiar și prin intermediul acestui blog, prieteni pe care nu i-am întâlnit în persoană, încă! Sunt foarte recunoscător pentru mulțimea de prieteni buni pe care mi i-am făcut prin salsa.

2. Pierzi kilograme: Când dansez 3 nopți pe săptămână sunt în formă. Dacă se întâmplă vreodată să trec printr-o perioadă lungă de timp în care nu mă duc la dans, am observat că se adună repede kilogramele! Dansează și spune la revedere colăceilor!

3. Menține-te sănătos: Medicii recomandă cel puțin 30 de minute de mișcare pe zi, pentru a menține inima sănătoasă. Salsa este o modalitate foarte bună, care stimulează sănătatea cardiovasculară, iar faptul că e atât de distractivă te va face să nu renunți la acest obicei sănătos. Este cu siguranță mult mai distractiv decât să alergi pe o bandă timp de 30 de minute. De asemenea a fost demonstrat că dansul social menține mintea clară o dată cu înaintarea în vârstă, mai bine decât orice altă activitate fizică!

4. Îmbunătățirea coordonării: Salsa te învață cum să îți coordonezi jocul de picioare și brațe. Studii nenumărate și experiența personală au arătat că o coordonare câștigată într-o activitate fizică este transferabilă la o serie întreagă de alte coordonări. Deci, dacă vrei să te miști mai bine, în general, dansează!

5. Uiți de griji: Cred că una dintre cele mai importante motive pentru care m-am îndrăgostit de salsa a fost că a devenit o formă de meditație pentru mine. Dansul îți permite să îți concentrezi toate gândurile către dans și să uiți orice altceva pentru câteva minute (sau mai mult). Momentul în care te pierzi în dans este o adevărată terapie, o terapie pe care mulți oameni ar putea-o folosi în vremurile noastre!

6. Înveți limbi noi: Comunitățile de salsa din lume tind să fie internaționale ceea ce le face un loc minunat pentru a învăța o nouă limbă, în special spaniolă (bine, s-ar putea la fel de bine să înveți ce spun toate acele melodii pe care le auzi: răspuns scurt = “Lovey dovey crap”).

7. Noi culturi: Din același motiv menționat mai sus puteți afla atât de multe despre culturi diferite, întâlnind oameni noi prin salsa.

8. Viață amoroasă mai bună: Chiar dacă salsa nu ar trebui niciodată să fie considerat un loc de “agățat” sau o agentie matrimonială, pot să spun sincer că nu a făcut absolut nici un rău în viața mea amoroasă, ba chiar dimpotrivă.

9. O mai bună înțelegere a oamenilor: Salsa are un caracter social. Vei întâlni tot felul de oameni noi și se vor forma tot felul de noi relații și vei obține perspective noi despre modul în care funcționează oamenii. Nu pot explica modul în care salsa va afecta fiecare interacțiune cu oamenii din viața ta, dar cu siguranța va aduce doar îmbunătățiri.

10. Descoperi pasiunea: Acesta a fost și este un aspect foarte important pentru mine. Prin salsa descoperi pasiunea dansului, pasiunea care se creează în cuplu în timp ce se mișcă împreună în armonie cu muzica si apoi începi să descoperi pasiunea în orice alt aspect al vieții tale. Și odată ce prinzi gustul pasiunii nu vei mai dori să te uiți înapoi la modul în care a fost viața ta înainte.

11. Aprecierea muzicii: N-am ascultat cu adevărat muzica înainte să încep să dansez salsa, dar de atunci a devenit o parte importantă din viața mea. Acord atenție muzicii noi, și nu doar celei pe care pot dansa, o apreciez, ma bucur de ea și o simt.

12. Călătoriile: Am pierdut numarul țărilor și orașelor în care am dansat. Salsa este cu adevărat internațională și dacă vreodată te aflii într-un oraș mare în care nu cunoști pe nimeni, poți da un “Google search” la un club de salsa din acel oraș, să mergi să dansezi și să întâlnești localnici și poate chiar îți vor fi ghid în orașul lor.

13. Înveți să te relaxezi: Întotdeauna mi-a fost greu să mă relaxez fizic, atât de greu încât o maseuza japoneză m-a descris odată ca fiind cel mai tensionat om cu care a lucrat vreodată. Să uiți de tine în dans și să te miști în ritmul muzicii este o modalitate extrem de eficientă de relaxare a întregului corp, să nu mai vorbim cât de bine vei dormi după o noapte minunată de dans.

14. Îmbunătățește-ți simțul modei: În timp ce acest lucru nu se aplică tuturor, am observat cu siguranță că atunci când oamenii intră în comunitatea salsa devin mult mai aventuroși cu hainele lor. încep să acorde un pic mai multă atenție aspectului lor și practic toată garderoba lor devine mai “picantă”. Știu o mulțime de tipi care au descoperit minunile pălăriilor și a vestelor prin salsa.

15. Creșterea încrederii: Probabil cea mai mare schimbare pe care majoritatea oamenilor o experimentează prin salsa este creșterea încrederii în sine. În salsa trebuie să ieși mereu din zona de confort: invitând oameni la dans, încercând noi mișcări, etc și această încredere se transferă cu sigurantă și la alte domenii ale vieții tale: sex, afaceri, sport si multe altele! Un strop în plus de încredere te duce departe în viață.

16. Descoperi alte dansuri: O dată ce oamenii încep salsa, de multe ori nu se opresc aici. Salsa este ca o "poartă" într-o lume întreagă de alte dansuri, cum ar fi bachata, merengue, cha cha, kizomba, tango și multe altele.

17. Consumi mai puțin alcool: Acest lucru este într-adevăr valabil în Irlanda, unde avem o cultură socială centrată pe alcool. În experiența mea, dansatorii de salsa nu beau mult (unii dintre noi chiar deloc) și acest lucru poate fi un motiv pentru unii oameni să danseze salsa, pentru că oferă o lume socială care nu gravitează în jurul băuturii si este o binecuvântare în unele țări.

18. Depășirea viciilor: Salsa dă dependență! Mulți oameni consideră că cea mai ușoară modalitate de a scăpa de un viciu este să-l înlocuiești cu altceva. Fie că este vorba de țigări, alcool, droguri, produse alimentare, o veche relație sau orice altceva, salsa este o alternativă foarte sănătoasă și plină de satisfacții.

19. Ocolirea pietonilor :): Acest lucru ar putea (probabil este) să fie făcut doar de mine, dar de când am început salsa am descoperit că am devenit foarte bun la ocolirea pietonilor din sens opus, atunci când merg pe jos pe trotuar. Nu mai merg în jurul oamenilor, ci alunec!

20. Contact fizic: Acest lucru este valabil mai mult pentru oamenii din Asia și vorbitorii nativi de engleză. Salsa te face să te simți mult mai confortabil la contactul uman. Evident, atunci când dansezi ești în contact fizic cu partenerul tău, dar în plus, comunitățile de salsa, datorită influenței latine tind să fie mai calde, oamenii se salută cu sărutări și îmbrățișări. Lumea are nevoie mai mult de acest lucru.

21. Cunoaște-mă :): Când i-am întrebat pe oamenii de pe pagina mea de Facebook despre cum salsa le-a făcut viața mai bună, o mulțime au răspuns spunând că salsa i-a ajutat să mă cunoască ;-) Deci: dansează salsa și cunoaște-mă “The Dancing Irishman” ce ți-ai putea dori mai mult de atât haha!

22. Este distractiv: Nu pot să cred că aproape am uitat să vă spun despre cel mai evident motiv dintre toate. Cu cât este mai multă distracție în viața noastră cu atât e mai bine! Dansează cu pasiune cu nenumărați oameni frumoși pe muzică fantastică până la răsăritul soarelui! Este cea mai mare distracție pe care o poți avea cu hainele pe tine... restul vine mai târziu.

Salsa îți schimbă viața! Întoarce-te la pagina principală AIRE Dance Company